Scoala generala

+Baltagul de Mihail Sadoveanu


Fragment: Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială şi semn fiecărui neam. Peţigan l-a învăţat să cânte cu cetera şi neamţului i-a dat şurubul.Dintre jidovi, a chemat pe Moise şi i-a poruncit: Tu să scrii o lege; şi când va veni vremea,să pui pe farisei să răstignească pe fiul meu cel prea iubit Isus; şi după aceea să înduraţimult năcaz şi prigonire; iar pentru aceasta eu am să las să curgă spre voi banii ca apele.A chemat pe ungur cu degetul şi i-a ales, din câte avea pe lângă sine, jucării: Iaca,dumitale îţi dau boftori şi pinteni şi răşină să-ţi faci sfârcuri la mustăţi; să fii fudul şi să-ţiplacă petrecerile cu soţii. S-a înfăţişat şi turcul: Tu să fii prost; dar să ai putere asupraaltora, cu sabia.Sârbului i-a pus în mână sapa. Pe rus l-a învrednicit să fie cel mâi beţiv dintre toţi şi să sedovedească bun cerşetor şi cântăreţ la iarmaroace.A poftit pe boieri şi domni la ciubuc şi cafea: Măriilor voastre vi-i dat să trăiţi îndezmierdare, răutate şi ticăloşie; pentru care să faceţi bine să puneţi a mi se zidi bisericişi mănăstiri.La urmă au venit şi muntenii ş-au îngenuncheat la scaunul împărăţiei. Domnul Dumnezeus-a uitat la ei cu milă:— Dar voi, năcăjiţilor, de ce aţi întârziat?—Am întârziat, Prea slăvite, căci suntem cu oile şi cu asinii. Umblăm domol; suim potecioable şi coborâm prăpăstii. Aşa ostenim zi şi noapte; tăcem, şi dau zvon numai tălăncile.Iar aşezările nevestelor şi pruncilor ne sunt la locuri strâmte între stânci de piatră. Asupranoastră fulgeră, trăsneşte şi bat puhoaiele. Am dori stăpâniri largi, câmpuri cu holde şiape line...


+ Colt Alb de London Jack


Pădurea de molift negru şerpuia mohorâtă de-a lungul malurilor îngheţate.Vântul despuiase de curând arborii de veşmântul lor alb de gheaţă, şi în luminapalidă a asfinţitului, trunchiurile negre, prevestitoare de nenorocire, păreau căse pleacă unul spre altul. O tăcere nemărginită domnea asupra întinderii şi întreg ţinutul nu era decât o pustietate nesfârşită şi fără de viaţă, încremenită,atât de însingurată şi rece, că nici tristeţe nu mai trezea. Te îmbia parcă să râzi,dar un râs ce înfiora mai mult decât orice tristeţe, un râs fără voioşie, cazâmbetul sfinxului, un râs rece ca gheaţa, în care sălăşluia ceva din grozăviacelor nestrămutate. Era Wildul 1 , sălbaticul wild de la miazănoapte, cu inima degheaţă.Dar viaţă totuşi era, undeva departe în acest ţinut, o viaţă sfidătoare. În josul apei îngheţate trudea un atelaj de câini-lupi. Blana lor zburlită prinsesechiciură, iar răsuflarea le îngheţa în aer de cum ieşea din gură în pufăituri deaburi, aşternându-li-se apoi în cristale pe blană. Prinşi în hamuri şi şleauri 2 depiele, câinii trăgeau după ei o sanie. Era o sanie fără tălpici, făcută din scoarţăgroasă de mesteacăn, cu fundul de-a dreptul pe zăpadă. Botul îi era adus în susşi răsucit ca un sul, anume ca să împingă sub sanie coama de zăpadă afânatăce se ridica dinainte în valuri. Pe sanie se afla legată zdravăn o ladă lungă şi îngustă. Mai erau şi altele - pături, o secure, un ibric pentru cafea şi o tigaie;dar în ochi îţi sărea mai întâi lada lungă şi îngustă, care ocupa mai tot locul. Înaintea câinilor păşea anevoie un bărbat cu rachete mari în picioare. Înurma săniei, un altul. În lada de pe sanie zăcea un al treilea, pentru care trudase sfârşise, un om pe care wildul îl doborâse şi îl răpusese pentru a nu se maiputea urni sau lupta vreodată. Prin natura lui, wildul nu iubeşte mişcarea.Pentru el viaţa e o ocară, căci viaţa înseamnă mişcare; şi wildul năzuieşte întotdeauna să nimicească mişcarea. El îngheaţă apa pentru a o opri să alergespre mare, alungă...

+ O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale


Fragment;  Tipătescu: (terminând de citit o frază din jurnal) "... Ruşine pentru oraşul nostru sătremure în faţa unui om!... Ruşine pentru guvernul vitreg, care dă unul din cele maifrumoase judeţe ale României pradă în ghearele unui vampir!..." (indignat.) Euvampir, 'ai?... Caraghioz! Pristanda: (asemenea) Curat caraghioz!... Pardon, să iertaţi, coane Fănică, că întreb: bampir... ce-i aia, bampir? Tipătescu: Unul... unul care suge sângele poporului... Eu sug sângele poporului!... Pristanda: Dumneata sugi sângele poporului!... Aoleu! Tipătescu: Mişel! Pristanda: Curat mişel! Tipătescu: Murdar! Pristanda: Curat murdar! Tipătescu: Ei! Nu S-alege! Pristanda: Nu s-alege! Tipătescu: Cu toată dăscălimea dumnealui, cu toată societatea moftologică adumnealui... degeaba! Să-mi rază mie mustăţile! Pristanda: Şi mie! Tipătescu: Dar în sfârşit, las-o asta! Lasă-l să urle ca un câine! Pristanda: Curat ca un câine! Tipătescu: Începuseşi să-mi spui istoria de aseară. (şade.) Pristanda: Cum vă spuneam coane Fănică (se apropie), aseară, aţipisem niţel dupămasă, precum e misia noastră, că acuma dumneavoastră ştiţi că bietul poliţai n-are şiel ceas de mâncare, de băutură, de culcare, de sculare, ca tot creştinul... Tipătescu: Fireşte... Pristanda: Şi la mine, coane Fănică, să trăiţi! Greu de tot... Ce să zici? Famelie mare,renumeraţie mică, după buget, coane Fănică. Încă d-aia nevastă-mea zice: "Mai roagă-te şi tu de domnul prefectul să-ţi mai mărească leafa, că te prăpădeşti de tot!..." Nouăcopii, coane Fănică, să trăiţi! nu mai puţin... Statul n-are idee de ce face omul acasă,ne cere numai datoria; dar de! Nouă copii şi optzeci de lei pe lună: famelie mare,renumeraţie mică, după buget. Tipătescu: (zâmbind) Nu-i vorbă, după buget e mică, aşa e... decât tu nu eşti băiat prost; o mai cârpeşti, de ici, de colo; dacă nu curge, pică... Las' că ştim noi! Pristanda: Ştiţi! Cum să nu ştiţi, coane Fănică, să trăiţi! Tocma' dumneavoastră să nuştiţi... Tipătescu: Şi nu-mi pare rău, dacă...

+ Alexandru Lapusneanu de Costache Negruzzi


Fragment: Intrase în Moldavia, întovărăşit de şepte mii spahii şi de vreo trei mii oastede strînsura  . Însă pe lîngă aceste, avea porunci împărăteşti că tră hanul tatarilor Nogai, ca să deideie oricît ajutor de oaste va cere. Lăpuşneanul mergea alăturea cu vornicul Bogdan, amîndoi călări pe armasari turce ştii şi înarmaţi din cap pănă în picioare.  — Ce socoţi, Bogdane, zise după puţină tăcere, izbîndi-vom oare?  — Să nu te îndoieşti, măria-ta, răspunse curtezanul, ţara geme subt asuprirea Tomei. Oastea toată se va supune cum i se va făgădui mai mare simbrie. Boierii, cîţi i-au mai lăsat vii, numai frica mor ţii îi mai tine, dar cum vor vedea că măriata vii cu putere, îndată vor alerga şi-l vor lăsa. — Să deie Dumnezeu să n-aibi nevoie a face ceea ce au făcut Mircea-vodă la munteni;dar ţi-am mai spus, eu îi cunosc pre boierii noştri, căci am trăit cu dînşii.— Aceasta rămîne la înaltă înţelepciunea măriei-tale.Vorbind aşa, au ajuns aproape de Tecuci, unde poposiră la o dumbravă . — Doamne, zise un aprod apropiindu-se, nişte boieri sosind acum cer voie să seînfătişeze la maria-ta. — Vie, răspunse Alexandru. Curînd intrară sub cortul unde el şedea încungiurat de boierii şi  că pitanii să i, patru boieri, din care doi mai bătrîni, iar doi juni. Aceştii erau vornicul Moţoc, postelnicul Veveriţă, spatarul Spancioc şi Stroici. Apropiindu-se de Alexandru-vodă , se închinară pînă la pămînt, fără a-i să ruta poala dupa  obicei. — Bine-aţi venit, boieri! zise acesta silindu-se a zîmbi. — Să fii m.ta sănătos, răspunseră boierii. — Am auzit, urmă Alexandru, de bîntuirile ţării şi am venit s-o mîntui; ştiu că ţara m- aşteaptă cu bucurie. ...

+ Harap Alb de Ion Creanga


Fragment: Amu cică era odată într-o ţară un crai, care avea trei feciori. Şi craiul acela mai avea unfrate mai mare, care era împărat într-o altă ţară, mai depărtată. Şi împăratul, fratele craiului, senumea Verde-împărat; şi împăratul Verde nu avea feciori, ci numai fete. Mulţi ani trecură lamijloc de când aceşti fraţi nu mai avură prilej a se întâlni amândoi. Iară verii, adică fecioriicraiului şi fetele împăratului, nu se văzuse niciodată de când erau ei. Şi aşa veni împrejurarea denici împăratul Verde nu cunoştea nepoţii săi, nici craiul nepoatele sale: pentru că ţara în careîmpărăţea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, şi crăia istuilalt la o altămargine. Şi apoi, pe vremile acelea, mai toate ţările erau bântuite de războaie grozave, drumurile pe ape şi pe uscat erau puţin cunoscute şi foarte încurcate şi de aceea nu se putea călători aşa deuşor şi fără primejdii ca în ziua de astăzi. Şi cine apuca a se duce pe atunci într-o parte a lumiiadeseori dus rămânea până la moarte. Dar ia să nu ne depărtăm cu vorba şi să încep a depăna firul poveştii.Amu cică împăratul acela, aproape de bătrâneţe, căzând la zăcare, a scris către frăţine-săucraiului, să-i trimită grabnic pe cel mai vrednic dintre nepoţi, ca să-l lase împărat în locul săudupă moartea sa. Craiul, primind cartea, îndată chemă tustrei feciorii înaintea sa şi le zise: — Iaca ce-mi scrie frate-meu şi moşul vostru. Care dintre voi se simte destoinic a împărăţi pesteo ţară aşa de mare şi bogată, ca aceea, are voie din partea mea să se ducă, ca să împlineascăvoinţa cea mai de pe urmă a moşului vostru.Atunci feciorul cel mai mare ia îndrăzneală şi zice : — Tată, eu cred că mie mi se cuvine această cinste, pentru că sunt cel mai mare dintre fraţi; deaceea te rog să-mi dai bani de cheltuială, straie de primeneală, arme şi cal de călărie, ca să şi pornesc, fără zăbavă. — Bine, dragul tatei, dacă te bizuieşti că-i putea răzbate până acolo şi crezi că eşti în stare acârmui şi pe alţii,...

+ Plumb si alte opere de Bacovia George


Despre: George Bacovia, a fost un scriitor român format la școala simbolismului literar francez. Este autorul unor volume de versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influențe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira. La început văzut ca poet minor de critica literară, va cunoaște treptat o receptare favorabilă, mergând până la recunoașterea sa ca cel mai important poet simbolist român și unul dintre cei mai importanți poeți din poezia română modernă. Plumb Dormeau adânc sicriele de plumb, Si flori de plumb si funerar vestmânt  Stam singur în cavou... si era vânt... Si scârtâiau coroanele de plumb. Dormea întors amorul meu de plumb Pe flori de plumb... si-am început sã-l strig  Stam singur lângã mort... si era frig... Si-i atârnau aripile de plumb. DECOR Copacii albi, copacii negri Stau goi în parcul solitar: Decor de doliu, funerar... Copacii albi, copacii negri. În parc regretele plâng iar... Cu pene albe, pene negre O pasãre cu glas amar Strãbate parcul secular... Cu pene albe, pene negre. În parc fantomele apar...si frunze albe, frunze negre; Copacii albi, copacii negri;si pene albe, pene negre, Decor de doliu, funerar... În parc ninsoarea cade rar.. SPRE TOAMNÃ Pe drumuri delirând, Pe vreme de toamnã, Mã urmãreste-un gând Ce mã îndeamnã:  Dispari mai curând! În casa iubitei de-ajung, Eu zgudui fereastra nervos, Si-o chem ca sã vadã cum plouã Frunzisul, în târgul ploios. Dar, iatã, si-un mort evreiesc... Si plouã, e moinã, noroi - În murmure stranii semite M-adaug si eu în convoi. Si nimeni nu stie ce-i asta - M-afund într-o crâsmã sã scriu, Sau râd si pornesc înspre casã,si-acolo mã-nchid ca-n sicriu. Si mereu delirând, Pe vreme de toamnã, M-adoarme un gând Ce mã îndeamnã: Dispari mai curând!... ...


+ Zdreanta Stupul lor, Iscoada, Paza bună, Tâlharul pedepsit, Fetica, Fetica si alte opere de Tudor Arghezii


Tudor Arghezi, poet, prozator şi gazetar cu o carieră literară întinsă şi foarte bogată, unul dintre autorii de prim rang a-i perioadei interbelice. Biografia sciitorului, plină de cotituri, a rămas până astăzi controversată în multe detalii. S-a născut la 23 mai 1880 la Bucureşti, într-o familie originară din Cărbuneşti – judeţul Gorj. Numele său adevărat a fost Ion N. Theodorescu; pseudonimul Arghezi este explicat de scriitor ca fiind în legătură cu Argesis, vechiul nume al râului Argeş. Copilăria nu i-a lăsat scriitorului decât amintiri dureroase, acesta mărturisind: “Este cea mai amară vârstă a vieţii. N-aş mai voi să fiu o dată copil”. În perioada de şcoală, câteva chipuri i-au încălzit sufletul. Pe blândul învăţător Abramescu şi pe profesorul de română Gîrbea îi va evoca, peste ani, cu dragoste şi recunoştinţă. Între 1891-1896 a urmat cursurile Liceului “Sfântul Sava”, perioadă în care se împrieteneşte cu viitorii scriitori Gala Galaction şi N. D. Cocea. “… această prietenie a alcătuit pentru noi o insulă, o concretizare de aspiraţii comune … pentru toată viaţa. Insula noastră nu a cunoscut invidia şi orgoliul”. În 1896, la 16 ani se produce şi debutul său literar, sub îndrumarea lui Alexandru Macedonski, în revista “Liga Ortodoxă”. Poetul se semnează cu numele său real, Ion Theo. Nu-şi încheie studiile, începe să lucreze în fabrică. Zdreanta L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă, Cel cu ochii de faianţă? E un câine zdrenţuros De flocos, dar e frumos. Parcă-i strâns din petice, Ca să-l tot împiedice, Ferfeniţele-i atârnă Şi pe ochi, pe nara cârnă, Şi se-ncurcă şi descurcă, Parcă-i scos din câlţi pe furcă. Are însă o ureche De pungaş fără păreche. ...



+ D'ale carnavalului de Ion Luca Caragiale


PAMPON: Aş! la mine nu e noroc, e ştiinţă: îi iau la sigur... poate că să am o goană nebună, să pierz. Eu joc conţina oarbă cu fantele, şi am eu merchezul meu. Bunioară, cărţile le ţiu înstânga şi joc cu dreapta; am bătut cu fantele, pui cărţile bătute jos, şi fantele la loc în mânastângă, pentru altă ocazie... Az-noapte i-am stins... MIŢA ( plictisită ) : Nu mai vine Nae.. PAMPON: Astfel dar az-dimineaţă, coniţa mea, pe la şase ceasuri, mă întorc acasă, la Didina; bat în uşe, se scoală somnoroasă şi-mi deschide. Era încă întunerec; aprinz lumânarea... Dar,când viu prea târziu, e totdeauna supărată şi-ncepe să mă certe... Acuma nu zice nimic: se-ntoarce, pardon, cu faţa la perete şi tace. Zic eu ( Miţa plictisită s-a sculat şi se plimbă ) îngândul meu: e supărată... s-o las să doarmă; când o vedea mâine c-am câştigat trei poli, îitrece... Dau să mă dezbrac şi văz jos lângă mescioară două hârtiuţe. M-aplec — cum le-amvăzut am simţit un fior rece, — m-aplec, le iau: ce era? Un bilet de abonament la frizăriamodel a lui d. Nae Girimea..  MIŢA: Nae Girimea?... ( se interesează ) PAMPON: Da, şi un bilet de amor de la o damă către „Bibicul" ei... MIŢA: „Bibicul"? PAMPON: Da, către spiţerul... Să vezi cum am aflat pe urmă că e spiţer.MIŢA ( aparte ) : „Bibicul"! S-ar putea? PAMPON: Cum am citit hârtiuţele şi am văzut pecetia pe bilet: „Frizăria model, NaeGirimea", mi-am luat iar baltonul şi bastonul şi am ieşit binişor; Didina adormise iar. Mă ducla poliţie, cercetez şi aflu că aici e frizăria. Am venit; dl. Nae nu era aici. Băiatul mi-a spus că bilete de astea...MIŢA ( interesându-se nerăbdătoare ) : În sfârşit? PAMPON: În sfârşit, ce mai să lungim vorba degeaba, coniţa mea, spiţerul este... După câtemi-a spus băiatul, am fost cu biletul la o spiţărie, am spus că aveam ceva scris pe el şi s-a şterscu un fel de asenţie şi că aş vrea să ştiu ce era scris... se poate? şi spiţerii nu ştiu ce-a făcut, ce-a turnat pe bilet, — mirosea a spirt de ţiperig — şi-n...



+ Povesti (Crãiasa Zãpezii, Cufãrul zburãtor, Degetica, Fata din soc, Povestea unui gât de sticlã, Ratusca cea urâta, Soldatul de plumb) de Hans Christian Andersen


Sã începem sã povestim; si cum vom ajunge la sfârsit, avem sã stim mai mult decât stim acuma. Era odatã un vrãjitor rãutãcios, unul dintre cei mai rãi, era chiar dracul. si vrãjitorul acesta a fãcut o oglindã, dar nu era o oglindã ca toate oglinzile, fiindcã tot ce era mai frumos si bun dacã se oglindea în ea aproape cã nici nu se vedea, în schimb, tot ce era mai urât se vedea în oglindã foarte limpede si chiar mai urât decât fusese. Cele mai frumoase privelisti în oglindã parcã erau spanac fiert si cei mai buni oameni erau în oglindã urâciosi sau sedeau cu capu-n jos. Fetele lor erau asa de schimonosite cã nu le puteai cunoaste si dacã, de pildã, cineva, care avea o alunicã pe obraz, se uita în oglindã, alunica crestea si îi acoperea tot obrazul ca o patã neagrã. Dracul zicea cã asta e foarte nostim si de haz. Când îi trecea cuiva prin minte vreun gând bun, în oglindã se arãta un rânjet, asa cã desigur dracul vrãjitor se bucura de nãscocirea lui. Toti cei care umblau la scoala lui de vrãjitorie – fiindcã trebuie sã stiþi cã avea o scoalã de vrãjitorie – spuneau în toate pãrþile cã s-a sãvârsit o minune; ziceau cã abia acuma se putea vedea cum aratã într-adevãr lumea si oamenii. Umblau în toate pãrtile cu oglinda si în curând n-a mai rãmas nici o tarã si nici un om pe care sã nu-i fi schimonosit oglinda aceea. Într-o bunã zi s-a gândit el sã se urce si în cer cu oglinda, ca sã râdã de îngeri si de Dumnezeu. Dar cu cât se urca mai sus în vãzduh, cu atât oglinda tremura si se strâmba si de-abia mai putea s-o tie; s-a urcat tot mai sus si mai sus si oglinda s-a strâmbat asa de tare si a tremurat asa de cumplit, încât i-a alunecat din mâini, a cãzut pe pãmânt si s-a spart în mii si milioane de bucãti....

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Spuneti-va parerea !!

TOATE materialele de pe Cărți Online Gratuite sunt materiale GRATUITE adunate/stranse de pe internet. În nici un caz hostate sau încărcate de către membrii acestui blog.
Echipa CARTI ONLINE GRATUITE nu va fi trasă la răspundere pentru aceste materiale.
ÎN CAZUL ÎN CARE EXISTA DOCUMETE CARE ÎNCALCĂ DREPTURILE DE AUTOR VA RUGAM SA NE ANUNŢATIPRINTR-UN E-MAIL COMPLETIND FORMULARUL DE PE ACEASTA PAGINA SAU FOLOSIND E-mail-ulSEBIANDREI28@YAHOO.COM SAU PE FACEBOOK ! IAR ACESTE CARTI VOR FI STERSE DEFINITIV DE PE BLOG.